miercuri, 12 martie 2014

O anumita valoare numita constanta de stingere

Sansele sunt ca multi dintre noi sa fi trait asta. Incepe cu 2 indragostiti...
Faceti o gramada de promisiuni.
Va spuneti unul altuia ca sunteti diferiti fata de restul

Exceptia.




Timp de o zi, doua, o luna, lunga si serpuita consersatie se simte straina...
Straina si captivanta
O sansa sa va cunoasteti unul pe celalalt,
La un nivel mult mai intim.
Apoi, incet, asa incet s-ar putea sa nu va dati seama ca acele conversatii sunt inlocuite cu apeluri pierdute si casute vocale indignate.
Si apoi, in final, vine ziua in care admiteti ca nu sunteti, de fapt, exceptia.
Asa ca, fiind departe de persoana pe care o iubesti este dificil, in zilele bune si imposibil, in cele rele. Aventura este doar suferinta, dar cu un umflat sens individual.
Oamenii sunt niste producatori de naluci si constructori de palate pe fundatii de aer.
Tot noi, oamenii, nu suntem deloc curajosi. Autocontrolul, intr-o continua exersare, este cel mai util remediu pentru frica, frica din adancul nostru.
Pare ciudat, dar asa se intampla, curajul izvoraste dintr-o frica totala.
Daca facem un pas gresit, o durere la baza craniului ne previne. Sau putem fi suprimati instantaneu. Iar asteptarile iti toaca maduva spinarii.

sâmbătă, 16 februarie 2013

Von Hermannstadt, meine Liebe!

 Piata Mica
 In spate, Podul Minciunilor.

 Turnul Sfatului (in unul dintre cele 7 etaje)





Ich liebe dich, Hermannstadt!!!

vineri, 28 decembrie 2012

Relatare privind relatarea asupra unei relatari. Sufar!


Astazi este una dintre acele nopti ce sunt inconjurate de vanturi ce cutreiera suierand pamantul. Vad din nou in fata mea tristetea.

Aici, in sufletul meu, zace o ceata otravitoare, ce distruge samanta vietii si ma sileste sa fac eforturi pentru a respira, cuprins de un sentiment chinuitor, ca si cum as fi patruns intr-o zona interzisa, unde fiecare pas incalca o lege secreta.

Ratacesc framantat de vise apasatoare. Am fost atatat de casa bunicilor mei pentru a cauta aici refugiul. Satucul ma inconjoara cu bratele lui tacute, iar ochii de pe fata lui de piatra sunt goi. N-am reusit sa strapung bezna ce se intinde peste el ca o crepusculara departare, straina mie.

Viata imi este lipsita de sens fiindca TU arunci ceea ce nu-ti este de folos, dispretuiesti ceea ce este de prisos. Suntem construiti astfel incat sa ne regasim pe noi insine abia atunci cand ajungem la capatul spaimei.
Tu mi-ai invatat sa-mi vad limitele dezvaluindu-ti propria maretie. Am inteles neputinta mea prin puterea ta si desavarsirea ta prin infrangerea mea.

Suntem oameni nu zei. Intelegem lucrurile, mai intai prin experienta si apoi prin gandire. Trebuie sa fim chinuiti pentru a dobandi cunoasterea si numai tipatul chinului nostru capata un raspuns. 
Dar nesiguranta te macina numai dupa ce primejdia a fost depasita. Posibilul este aproape infinit, insa realul este strict limitat.

Nu am nimic in vedere. Reflectez. Asupra lumii, asupra oamenilor. Viata mea nu are decat un sens. Ma comport ca un nebun. Faptul ca beau nu este decat expresia situatiei mele absurde.

Chiar daca fericirea se dovedeste a fi o nebunie, aceasta nu poate fi inlocuita cu nimic. Dar de unde vine fericirea si cand se termina? Se termina fericirea atunci cand suntem 100% fericiti?!

Nu stiu. Simt doar ca am gustat toate placerile. Insa placerea a disparut ca un balon de sapun. A ramas doar un sloi de gheata. Si daca placerea mea a disparut, inseamna ca a ta este inepuizabila. Si de aici cea mai mica miscare a ta provoaca o teama nemasurata. Cel mai infernal este ca, pe nesimtite, orice actiune capata alt sens…


miercuri, 12 decembrie 2012

Ciorba de fasole si Sampanie

Nu intotdeauna reusim sa alegem meniul potrivit unei anume parti din viata noastra. Ce se intampla cand alegem ciorba de fasole si sampania intr-un moment al vietii noastre cand lumina marelui astru nu este asa puternica?
Cand alegem ciorba de fasole si sampania, relatia noastra are mai multe etape, unele mai frumoase si altele mai putin, ce ar putea fi masurate de parturi.
Da! Etapele unei relatii chiar pot fi definite de parturi.
Asadar prima dintre ele este conspiratia tacerii. De ce asa? Pentru ca este o perioada a fanteziei, cand ambele parti pretind ca nu au reziduri in corp. Dar...dar aceasta iluzie este repede alterata de acel moment timid <Oh, ai tras un part?>, ce este sau nu urmat de recunoasterea adevarului.
Cati dintre noi recunosc acest lucru? :))
Recunoasterea adevarului evidentiaza o stare de profunda intimitate. Aceasta este etapa in care ambele parti gasesc gazele celuilalt ca fiind cel mai dragut si amuzant lucru din lume.
Sunt sigur ca fiecare dintre noi a fost in aceasta ipostaza, candva.
De aici ajungem la un moment de rascruce in part; fie acesta isi pierde puterea de a amuza, fie pe cea de a stanjeni. Aceasta etapa poate insemna dragostea adevarata sau, in caz contrar, incepe sa enerveze si/sau sa manifeste repulsie.
Acest fapt simbolizeaza tot ce este blocat si murdar in presupusii indragostiti si a lor relatie.
Viitorul este plin de dragoste, multa, de despartiri dar si de strangeri de mana. Dar in momentul in care relatia noastra a ajuns in etapa de blocaj, ne inchidem in noi si totusi lasam usile deschise.
Cum percepem schimbarea?
Alegerea unui alt meniu, cu mult mai multa atentie. Fara fasole si sampanie.
Razvratire si razbunare. Pe noi. Pe cei ce ne ies in cale. Deoarece nu suntem capabili de a intelege anumite actiuni intreprinse de cei din jur.

Si totusi cand cineva ne intreaba "Ce te face sa mergi mai departe?", ar trebui sa raspundem ca aceleasi lucruri care ne-au facut sa incepem.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Bilete pentru viata

Se intampla multe intr-o viata de om; faptele astea care alcatuiesc viata trec, la fel si viata, trece repede.
Exista o intrebare ce intervine de foarte multe ori in conceperea sensului vietii noastre. Aceasta este: "Ce asteptam?"Ce este atat de semnificativ pentru existenta noastra de merita sa apasam acel buton numit Stand By?!
Poate ca este vorba de dragoste, pentru ca viata este o adaugire perpetua, un inteles ce isi gaseste izvorul in dragoste. Si poate ca dragostea merita mult efort si atat de multa incredere. Sau poate nu. Pentru ca vine foarte usor, este prea "usuratica", iar cea ce vine greu, pleaca repede. Suntem tentati sa manifestam dezinteres fata de cea usoara si sa ne focalizam atentia asupra celei grele, asupra unui element temporar, de o turbulenta intensitate, ce rastalmaceste ordinea noastra fireasca.

Nu putem blama viata pentru greselile pe care le facem in dragoste. Pentru a imbatrani este necesar sa iubim. Sa iubim in toate modurile in care putem.
Si daca nu gasim destinul vinovat pentru asa-zisele nedreptati din viata noastra, incercam sa ne biruim durerea, dar inca nu dobandim o asemenea forta. Traim in silnicie. Ne luam lumea in cap si plecam fara sa stim unde. Si totusi suntem hartuiti de dor, iar dorul fara speranta este ca un sfarsit lent.
Este grozav sa poti lua viata de la un anume capat, in sensul dorit. Cine este capabil de asta, inseamna ca are forta si intensitatea sublima. Exact ce-i trebuie. Dar nu toata lumea este capabila de acest fapt maret...

Nu toata lumea se ghideaza dupa vorba: decat sa-ti bati gura in zadar, mai bine iti iei talpasita.
Oamenii vorbesc grabit si nu mai sunt atat de sigur ca inainte; poate inteleg ca izbucnirea lor este la maine, sau poate pricep ca, de cele mai multe ori, sunt pacaliti de vorbe inselatoare. Vorbele au devenit foarte pretioase pentru simplul motiv ca au darul de a inviora.

Si cu toate ca aruncam cuvintele intr-o geografie inaccesibila, un loc ascuns pe care l-am cautat cu ardoare, oare supravietuim si ramanem curati si neintinati in malul in care se balacesc ceilalti?!

luni, 3 decembrie 2012

Cum sa ti se arda placinta facuta din snobism si presarata cu imbecilitate.'

Viata ne poarta mereu de la bucurii pana la cele mai dure si triste momente. De ce? Nu pentru ca inca nu stim secretul fericirii ci pentru ca nu stim cum sa ne gestionam cararile spre drumul cel mai frumos.
Poate mai sunt oameni care fac aceste lucruri, au grija de a lor drum, insa majoritatea dintre noi se plictisesc pentru ca rezultatele scontate nu se grabesc sa apara. Si atunci aceste persoane au deslusit un secret pentru a se bucura de ceva anume: se grabesc sa muste cu toti dintii, sa prinda cu ambele maini si cu alte parti ale corpului - CALEA USOARA - ce le promite un pahar de sampanie la o petrecere fastuoasa, o pereche de chiloti din cel mai scump magazin, o casa in cea mai privilegiata zona si un sac de bani pentru a satisface nevoile de cafea la restaurantul unui hotel scump.

Pana aici pare a fi o placinta extraordinara. Ai chiloti, bei o cafea la supra pret, pari a avea o viata exceptionala. Ba chiar ti se ofera anumite oportunitati (oportunitati pe care le consideri de blamat, daca le fac alte persoane).
Ce facem in continuare cu minunata placinta? Cum o bagam la cuptor daca ii lipseste un ingredient esential?

Ce rost mai are acea casa mare, daca mai tot timpul in care stai in ea vorbesti cu frigiderul si aragazul?
Ce rost mai au acele ''pile'' pentru a-ti face cariera de vis, daca la capitolul realizari personale esti o persoana nesatisfacatoare?
Dar acea cafea pe care o bei zilnic in hotelul in care a stat Lady Gaga vara aceasta, daca la sfarsitul zilei iti lasa un gust amar?
Ce sa mai spun de acea pereche de chiloti?!!?

Nu spun ca aceste lucruri ar fi inutile, dar este trist sa cauti si sa ceri atentie si alte fapte care sa iti satisfaca partea spirituala si sa primesti la lucruri care sa-ti inchida gura.
Nu le mai vad rostul acestor elemente tangibile din timpul zilei daca noaptea stai singur in a ta casa mare si frumoasa, bei 2-3 sticle de vin si creezi false aparente prin statusurile repetitive de pe Facebook.

Si aici placinta noastra pare a se strica, a nu avea gustul la care ne asteptam. Dar totusi, ne mintim ca este delicioasa si inghitim in sec fiecare bucata.


miercuri, 28 noiembrie 2012

Too big...Too fail? Suntem o masina cumparatoare


De ce cumparam haine? Nu! Nu ar trebui sa gasim un raspuns la aceasta intrebare ci mai degraba sa ne gandim doar ca suntem intr-o stransa relatie cu hainele si le cumparam.

De cele mai multe ori cand vrem sa ne reinoim garderoba ne punem intrebarea: "Am nevoie de asta? Chiar am nevoie de asta?" Si evident ca nu gasim acel raspuns care sa ne opreasca sau care sa ne faca sa nu cedam in fata hainelor.
Si cateodata, cand acel articol vestimentar este esential pentru confortul nostru psihic sau pentru schimbarile de temperatura generate de cele 2 sau 4 anotimpuri, ne comportam extrem de ciudat, cred ca traim dual, gandim dual, avem atitudini duale chiar si fata de suplimentarea nevoilor fiziologice.
De ce am nevoie eu de o alta haina pentru anotimpul rece cand in al meu dulap mai exista vreo 10 astfel de articole? Oare imi serveste pentru a-mi ridica moralul pierdut la locul de munca? Oare imi rezolva sau imi imbunatateste starea de spirit dobandita in urma problemelor sentimentale sau pe rezultata din cauza celor financiare? 
Cum ar putea rezolva o haina problemele financiare?
Pur si simplu - ne scapa de grija banilor. Suntem conditionati de o anumita suma de bani pe care nu stim cum sa o impartim pentru a acoperi toate nevoile. Si cand nu mai avem bani, poate nu ne mai gandim la toate aceste aspecte ci doar la o singura problema - a face rost de bani.
Atata timp cat al nostru frigider este plin, iar persoanele apropiate nu sunt in declin.
Ok. Si suntem capabili pentru o saptamana de fericire vestimentara (ca dupa ne plictisim de acea haina) sa renuntam la o luna de fericire alimentara???
Probabil nu putem compara cele doua tipuri de fericire. 
Asadar mai am 500 de lei in buzunar si urmaresc de o saptamana un articol vestimentar. Si cand spun urmaresc, cu toate ca pot parea penibil, ba chiar obsedat, merg aproape in fiecare zi sa vad daca mai este in stoc. Cu fiecare zi ce trecea, observam ca ramaneau din ce in ce mai putine marimi.
Pe la mijlocul perioadei mi-am adresat din nou intrebarea; daca intr-adevar am nevoie de acea tzoala. Nu am gasit niciun raspuns destul de puternic pentru a ma opri.
Dupa vreo cateva zile au mai ramas in magazin doar 2 marimi. Incepusem sa ma panichez. Oare de ce, daca eu imi doream si nu-mi doream?!
Aflat in fata faptului implinit, m-am razgandit de cel putin 3 ori si am inceput sa analizez din toate punctele posibile. Era clar ca mai am nevoie de alternative. Un alt magazin, 2, 5 si speranta ca ma voi putea hotari. Deja stabilisem si o suma in care trebuia sa ma incadrez. 
Prea multa bataie de cap pentru o simpla haina. Dupa foarte multe cautari am gasit o a doua optiune si urma momentul deciziei. Prea multi factori afectau decizia de cumparare. Timpul de gandire mi se parea  limitat. 
Mi-am cumparat haina dorita care, pana acasa, mi s-a parut urata, deloc practica si in neconcordanta cu pretul. 
Dupa cateva zile, am constatat ca era ceea ce imi doream.

De ce cumparam haine?
Din punctul meu de vedere, pentru a ne incanta si a ne minti mereu ca viata noastra nu este atat de mizerabila precum pare si pentru a putea observa peste ani trecerea si schimbarea stilului vestimentar.
Dar si pentru a putea "muri de foame" :))
Utile sau mai putin utile, hainele sunt facute de oameni, dar si ele ii fac pe oameni. Cum face haina pe om ramane sa descoperim peste ani, cand vom fi mai intelepti si vom avea alte probleme la care sa ne gandim.



sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Cum sa inchiriezi o locuinta in 5 zile

Cand te muti intr-o alta localitate, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa iti cauti o locuinta. Pentru unele persoane pare o treaba foarte usoara, dar este un proces destul de anevoios, cu multe obstacole.
Iti mananca foarte mult timp, energie dar si multi bani.
Entuziast ca voi gasi ceva inca din prima zi, incep dis-de-dimineata sa caut toate materialele posibile cu anunturi si sa impart anunturile pe zone (asta in cazul in care cunosti foarte bine orasul si asezarea geografica).

Zis si facut, am cautat toate site-urile si toate ziarele cu anunturi de gen si am pornit la drum. Toata ziua am fost plecat in aceasta vanatoare agresiva (luna octombrie este jalnica daca incerci sa iti gasesti ceva cu chirie in Bucuresti, orice forma de locuinta), fara a primi vreun raspuns afirmativ sau macar un raspuns (telefoane inchise, apeluri in zadar, agenti imobiliari "turbati", gata sa iti vanda ceva, orice).
"Va multumesc! La revedere! Revin cu un telefon."
Prima zi a fost moarta.

Chiar daca spre sfarsitul primei zile imi pierdusem entuziasmul, ziua a doua a inceput cu o gama variata de anunturi. Sun la cateva dintre acestea si stabilesc ore de vizitare. 18:00, 19:00, 20:00, toate spre seara si nimic la acea ora matinala sau in jurul ei.
Intre timp iau din nou ziarul si maresc aria geografica dar si pe cea financiara in care ma puteam integra cu ai mei bani. Putini sau multi, nici eu nu mai stiam in acel moment, dar ii consideram suficienti.
Damn!!! Nu avea sa fie asa.

M-am hotarat sa merg la o agentie imobiliara.
Situata intr-o zona centrala, dar care arata ingrozitor. Trei birouri amarate si chiar murdare.
Intru intr-unul din ele, unde se afla seful, sef care statea la o masa. Pe masa avea 4 telefoane si o cafea.
Ii explic ca as vrea sa inchiriez o garsoniera si toate celelalte detalii si intre un fum de tigara incepe a rade.
Apoi ma intreaba ironic:
"Esti ardelean, asa-i?"
Ii precizez ce "natie" sunt, la care o,o spune:
"Ah...pai mi-am dat seama dupa accent."
SERIOS????!!!! Pai si de ce m-a mai intreabat daca sunt ardelean? ABSTRACT
Atunci mi-am dat seama ca acea agentie nu este solutia ideala prin care as putea sa inchiriez ceva.
Imi pierdusem orice speranta si eram cat pe ce sa renunt. Nu mai voiam Bucuresti si aceasta lume nebuna.
Nu mai aveam nimic pe lista in acea zi. Noapte buna si dorinta apriga ca urmatoarea zi sa fie mai insorita.

Acelasi program dis de dimineata si aceeasi dezamagire numai dupa o singura ora.
Nimic, dar nimic acceptabil/omenesc.
Dupa vreo 5 ore gasesc un anunt ce ma incanta. Sun. Imi raspunde o voce masculina. Parea o persoana serioasa. Dar nu stiu daca dupa voce iti dai seama de seriozitatea unei persoane. Stabilim ora la care puteam vizita locuinta si cer detalii despre zona in care trebuia sa ajung.
Ora 17:45. Ajung in zona si incerc sa reiau legatura cu acea persoana. Sun din nou si imi raspunde o doamna care ma indruma spre straduta cu pricina.
In timpul in care trebuia sa descopar misterul, doamna ramane la telefon si imi ofera instructiuni.
Ajung intr-un capat al strazii observ in celalalt o doamna "cu un gabarit depasit" si cu o fusta lunga, extrem de colorata, de etnie rroma care imi facea semne disperate sa vin spre ea.
UPS!!! Fara sa discriminez in vreun fel rromi, in acel moment imi doream sa o iau la fuga pe unde puteam dar imi era frica de -prietenii ei de pe strada- ca vor alerga dupa mine.
Imi iau inima in dinti si o urmez pe duduie spre locatie pentru a-mi prezenta "minunata locatie".
GROAZNIC.TERIFIANT.DEMISOL. IAC
Dupa ce am urmarit prezentarea cu o pretinsa incantare, incep a-mi zice monologul pe care il foloseam cand nu-mi placea o locuinta: "Va multumesc! Momentan sunt in cautare. Revin cu un telefon daca ma decid." si baga Victor un mers iute din respectivul loc. Ii auzeam pe amandoi in spatele meu cum foloseau injurii si cuvinte pline de oftica.
"Din nou? Nu se poate asa ceva. Nu mai vreau." imi zic spre seara cand ma aflam ca la inceput in aceeasi situatie.

A patra zi, deja obosit si plin de nervi, gasesc un alt anunt interesant. Sun. Stabilesc o ora de vizitare. Ma suna dupa 30 de minute si imi spune ca mai dureaza. Spun ca mai astept. Cand s-a apropiat ora, sun din nou si la fel mi se spune ca mai intarzie inca 30 de minute. Si apoi din nou. Si dupa vreo patru amanari sunt sunat din nou si mi se spune ca mi se vor trimite niste poze pe adresa mea de email (nici astazi nu le-am primit).
Dupa amiaza gasesc un alt anunt cu o garsoniera care parea draguta in poze dar care ascundea detalii semnificative. Merg acolo si cand am intrat in bucatarie -surprize/surprize- in fata aragazului se afla cabina de dus. Oh...Joy. Va multumesc si la revedere.

A 5 a zi a fost si cea norocoasa. Sun si mi se spune ca se poate vizita imediat. Merg acolo. Ma intampina o doamna foarte draguta si imi spune ca este prietena cu proprietara. Mi se prezinta garsoniera de care am ramas surprins placut. Dupa ce am plecat de acolo o sun pe proprietara si ii spun ca vreau sa inchiriez. Am stabilit sa ne intalnim spre seara si sa ne punem de accord. Zona este foarte buna. Pretul este si mai bun (mai ales ca am negociat).
Si asa am acum si <casa mea>!

duminică, 14 octombrie 2012

Levitez in...

Blocurile paralelipipedice de piatra sunt moarte. Aerul e ca de piatra. Pamantul apasa din toate partile. Din crapaturi se scurge apa rece. Pamantul supureaza. Intunericul sta la panda.
         Clestii de tortura viseaza.
Focul lumineaza in somn. Chipurile sunt lipite de pereti. Stau ghemuit intr-un colt. Urechea-mi este atenta.
Orele se tarasc. Se ridica. Sus de tot se deschide o usa. Focul se trezeste, izbucnind in flacari rosii.
Clestele se misca. Funiile se incordeaza. Chinurile parasesc peretii si coboara asupra tuturor lucrurilor.

Camera de tortura incepe sa respire.

               Peretii gafaie.          Blocurile de piatra urla.
Dalele de piatra gem.
                                 Din crapaturi se holbeaza iadul.
                                                                            Aerul este plumb ce clocoteste.    Focul se revarsa peste carnea alba. Secundele sunt eterne.    Ochii sunt goi.    Mainile ca de gheata. Parul se lipeste. Sangele se scurge.
Blocurile de piatra incremenesc. Greata se revarsa. Tacerea este sugrumatoare. Timpul nu se mai trezeste.      Secundele nu mai pipaie, dar orele se succed una alteia. Focul linge carbunii.
    Noapte zace peste oras.

                               Stelele ar trebui sa fie galbene. Luna, cafenie.
Casele se tarasc pe pamant.
Oamenii fug.
Vinul este sange vechi.
Cineva tipa.
Departe se misca un scaun.
Se aud cuvinte deocheate......


I am fucking crazy.......but.................I AM FREE



miercuri, 25 iulie 2012

File de mitocanie urbana UNU

Pitipoancele si cocalarii din spatele blocului meu.

Daca vrei sa urmaresti o adevarata poveste de senzatie cu multi cocalari extrem de tatuati (tatuaje cu zane si printi) si pitipoance foarte colorate, trebuie sa vii in spatele blocului meu pentru a asista la acest spectacol urban "extrem de fascinant".
De dimineata si pana noaptea tarziu se aduna foarte multe femei maritate cu ale lor soti, folosindu-se de pretextul copiilor galagiosi pe care ii au, pentru a sta pe o scara darapanata si pentru a clampani seminte. Ceea ce este interesant este modul in care arata acesti pierde-vara se "deghizeaza" in tinute pompoase doar pentru a face senzatie in grupul lor de prieteni lipsiti de orice activitate productiva.
Tone de machiaj irosite doar pentru scara din spatele blocului.
Dimineata devreme se pozitioneaza strategic in locul lor lipsit de culoare ca niste lucrari dintr-o sala de expozitie si raman asa pana noaptea tarziu. Accesoriile folosite de aceste personaje ilustrative ale cartierului sunt cafelele la pahar si multe seminte zgomotoase de care nu se satura nici dupa 10 ore.
Nu au subiecte interesante dar stiu sa rada zgomotos ore in sir si sa tipe, ca la usa cortului, la copii lor: "Wai, ai grija acolo." / "Wai, stai cuminte" / "Fa, te duc in casa."
Si stau si ma intreb: "Oare aceste duduii si acesti machos au ce manca?! Cum isi castiga existenta si cum supravietuiesc daca stau zile intregi in spatele blocului?!"
Asta e o intrebare la care nu stiu daca voi gasi un raspuns concludent.
Ceea ce imi ramane sa fac este sa "admir" mitocania cu care isi petrec orele dintr-o zi si sa ma rog ca, poate intr-o zi, isi vor gasi alte lucruri mai importante de facut pentru a nu mai deranja vecinii (inclusiv eu) prin limbajul lor colorat si tinutele sumare cu care isi expun trupul mai putin zvelt.